Procurorii şi judecătorii vor da lecţii de legislaţie elevilor

Luni, 04 Noiembrie 2013 02:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au semnat la sfârşitul săptămânii trecute un protocol de colaborare în baza căruia instituţiile amintite vor realiza un program de educare a elevilor din învăţământul preuniversitar în spiritul respectului faţă de lege, al echităţii sociale şi al atitudinii civice. Semnatarii îşi propun ca educaţia juridică să înceapă încă de la vârsta de integrare a copilului în învăţământul obligatoriu, prin facilitarea accesului la cunoştinţe elementare de drept. Elevii din învăţământul preuniversitar vor avea ocazia să afle direct de la specialiştii în domeniu, respectiv procurori şi judecători, informaţii utile legate de legislaţie, principiile şi normele civice. Activitate pro bono Elevii vor putea să viziteze instanţele şi parchetele, să participe la concursuri cu teme juridice, dar şi la mese rotunde. Procurorii, judecătorii şi personalul de specialitate care vor participa la aceste activităţi vor fi selectaţi de reprezentanţii Ministerului Public şi de cei ai Consiliului Superior al Magistraturii. Comitetul de monitorizare, alcătuit din reprezentanţi ai tuturor părţilor semnatare, va autoriza, printre altele, temele care urmează a fi abordate în cadrul sesiunilor de informare, dar şi conţinutul materialelor care va face parte din programul de educaţie juridică. Activitatea derulată de practicienii dreptului în ceea ce priveşte educarea elevilor cu privire la legislaţie şi atitudine civică nu va constitui activitate didactică şi se va realiza în mod voluntar şi neremunerat.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu