Se caută 900 de culegători de căpşuni, zmeură, mure şi afine pentru Spania Recomandat

Sâmbătă, 10 Aprilie 2021 02:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi informează că firma Surexport Compania Agraria SL din regiunea Huelva (Spania) oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 900 de locuri de muncă în agricultură, la recoltarea fructelor: căpşune, zmeură, mure şi afine. Sunt căutate 600 de femei şi 150 de cupluri, cu vârsta între 18 şi 50 de ani, cu experienţă în agricultură şi capabile să lucreze în sere la temperaturi ridicate.

Salariul net este de 41,29 euro/zi, orele suplimentare fiind plătite cu 7,47 euro brut/oră. La sfârşitul campaniei, firma plăteşte un bonus de 0,70 eurocenţi/zi, pentru persoanele noi, şi de 0,80 eurocenţi/zi, pentru cei care au mai lucrat la firmă. Cazarea este oferită gratuit de companie, se plătesc utilităţile (electricitate, apă, gunoi şi butelie) - 1,73 euro/zi din net. Călătoria în Spania este plătită de companie, iar întoarcerea în România, de muncitor. Contractele de angajare sunt temporare, pe 3, 6 sau 9 luni, cu perioadă de probă de 15 zile.

Persoanele cu domiciliul în judeţul Galaţi, interesate de ofertă şi care corespund cerinţelor, trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul AJOFM Galaţi, Mihaela Pîrâianu (informaţii la telefon: 0236.412.262), pentru a fi înregistrate în baza de date pentru muncă în străinătate. Documentele necesare sunt: consimţământ tip (se completează la sediul AJOFM), copie act identitate, declaraţie pe proprie răspundere privind starea de sănătate a solicitantului, CV, NIE (numărul de securitate socială din Spania, acolo unde este cazul).

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este joi, 15 aprilie 2021, precizează AJOFM Galați.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu