Statul, prejudiciat cu peste 600.000 de lei de un gălăţean „cu iniţiativă”

Joi, 16 Iulie 2015 00:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Tribunalul Galaţi a dispus începerea cercetării judecătoreşti în cazul unui gălăţean, care a vândut marfă şi a prestat servicii către mai multe societăţi din ţară, fără a înregistra în contabilitate veniturile şi a le declara organelor fiscale. Viorel Mircea Partenie a a prejudiciat astfel bugetul de stat cu 284.844 de lei, reprezentând impozit pe profit, şi 340.647 de lei, reprezentând TVA. El a fost trimis în judecată pentru evaziune în formă continuată, însă interesant de amintit este că acesta se află deja în Penitenciarul Brăila, fiind condamnat anterior tot pentru infracţiuni economice. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi s-a constituit parte civilă cu 839.259 de lei, reprezentând impozit pe profit, TVA şi majorări de întârziere. Recent, alţi trei administratori de firme au fost inculpaţi într-un  dosar de megaevaziune fiscală, valoarea prejudiciului fiind estimată la 9.983.184,50 lei (2.152.104,96 euro). 

 

Sute de facturi fiscale false

 

Instanţa a demarat audierile de martori, precum şi administrarea celorlalte probe în procesul în care protagoniştii sunt Dan Ştefan Ciolcă (233 de acte materiale), Ilie Silviu Marian (164 de acte materiale) şi Marius Mărgărit Bibic (69 de acte materiale), care au ajuns în boxa acuzaţilor pentru evaziune fiscală în formă continuată. „În perioada iulie 2009 – iunie 2010, inculpatul Ciolcă Dan-Ştefan în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în evidenţa contabilă un număr de 233 facturi fiscale, care nu exprimau operaţiuni comerciale reale, emise de către firmele administrate de ceilalţi 2 inculpaţi. Prin aceasta s-a urmărit sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prin deducerea ilegală a TVA aferentă facturilor emise de societăţile comerciale respective (5.575.788,51 lei) şi a cheltuielilor privind costul mărfurilor achiziţionate fictiv (4.406.395,99 lei)”, au precizat în rechizitoriu procurorii anticorupţie gălăţeni. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, administratorii de firmă amintiţi riscă peste cinci ani de închisoare.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu