Tabără de creaţie pentru micuţii gălăţeni, la Muzeul Satului din Pădurea Gârboavele Recomandat

Miercuri, 03 Iulie 2019 00:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Centrul Cultural "Dunărea de Jos" Galaţi, prin Serviciul Cercetare, Conservare şi Valorificare a Creaţiei şi Tradiţiei Populare, organizează pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani, la Muzeul Satului "Petru Caraman", din Pădurea Gârboavele, o tabără de creaţie în domeniul artei populare. Astfel, în două serii, între 08 - 12 iulie 2019 şi 15 - 19 iulie 2019, cei mici sunt aşteptaţi să experimenteze câteva dintre meşteşugurile din tradiţia populară îndrumaţi de artişti plastici sau meşteri populari: pictură, icoană pe sticlă, olărit, cusături tradiţionale, confecţionare artizanală a uneltelor de pescuit, culegere şi recunoaştere plante de leac şi împletituri artizanale din fire şi fibre naturale. Pe parcursul taberei, copiii vor învăţa dansuri populare şi vor afla informaţii despre personalităţi gălăţene din domeniul etnografiei şi folclorului, iar în ultima zi, cei mici vor avea o expoziţie cu lucrările realizate în timpul taberei şi vor primi diplome de participare.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu