Transurb SA, în pline negocieri a contractului colectiv de muncă Recomandat

Vineri, 18 Septembrie 2020 15:16
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Compania de transport public Transurb SA se află în plină negociere a contractului colectiv de muncă chiar dacă anul acesta societatea a trecut şi trece printr-o perioadă dificilă, în special din cauza crizei şi condiţiilor deosebite de desfăşurare a activităţii din cauza pandemiei de coronavirus.

Cu toate că o bună perioadă de timp, în perioada în care a fost declarată starea de urgenţă, transportul în comun a funcţionat la capacitate maximă, deşi multe dintre autobuze erau goale, iar încasările din bilete erau aproape zero, salariaţii nu şi-au pierdut locurile de muncă, iar salariile au fost plătite la timp. Interesant este că spre deosebire de alte companii mari din oraşul nostru - deşi odată cu ridicarea restricţiile privind deplasarea cetăţenilor, mijloacele de transport în comun au devenit, în scurt timp, aglomerate - în rândul conducătorilor auto de la Transurb nu s-au înregistrat cazuri de infectare cu coronavirus pentru că societatea a luat măsuri pentru protejarea angajaţilor prin izolarea şoferilor de restul autobuzului prin instalarea de panouri de plexiglas, prin acţiuni zilnice dezinfecţie prin nebulizare etc. Salariaţii Transurb SA au beneficiat şi de vouchere de vacanţă de 1.200 lei, de primă de Paşte, de primă de 1 Iunie, primă de Ziua Transportatorilor.

Dar criza economică generată de pandemia de coronavirus nu pare să stea în calea negocierilor contractului colectiv de muncă al salariaţilor Transurb căci acum se discută de o creştere salarială de 18%, în plus faţă de cea de 5% de care aceştia au beneficiat la începutul acestui an. Se discută şi de o creştere salarială de 150 de lei pentru conducătorii auto care nu mai vând bilete deoarece a fost implementat sistemul de e-ticketing. Pentru ca cerinţele salariaţilor să poată fi puse în aplicare, s-ar impune existenţa unei înţelegi reciproce a contextului social şi economic deosebit de dificil în contextul pandemiei de coronavirus, astfel încât limita de suportabilitate a bugetului societăţii de transport public să nu fie împinsă peste limită.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu