Trei pui de bufniţă, dintr-o specie rară, salvaţi de un pădurar Recomandat

Joi, 21 Mai 2020 16:08
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Trei pui de ciuf de pădure, o specie de bufniță întâlnită rar și protejată de lege, în vârstă de doar două săptămâni, au fost salvați de un pădurar după ce copacul în care se afla cuibul lor a fost pus la pământ de vijelie. Cele trei ghemotoace cu puf au ajuns la Grădina Zoo din Galați transportate de vânători.

„Din cauza vântului puternic care a fost ieri, un copac s-a rupt, pădurarul i-a găsit exact lângă acel copac rupt riscând foarte mult să îi mănânce câinii care sunt în zona. A sunat la 112 pentru ajutor și am intervenit noi pentru a prelua puii. I-am dus la Grădina Zoo pentru a-i salva practic de o pieire iminentă, cu siguranță nu ar fi avut nicio șansă. Sunt puii de la o bufniță, o specie mai rară întâlnită în România, este o bufniță cu ciuf“, a precizat Adrian Alexandru, director AJVPS Galați.

Puii de bufniță fac parte din specia ciuf de pădure, specie rară și protejată prin lege. Braconajul este pedepsit cu amenzi de până la 1.300 de euro. Pentru salvarea puilor, vânătorii au apelat la medicii și îngrijitorii de la Zoo.

„Am primit câțiva pui de ciuf de pădure, este tot o specie de bufniță să spunem pe limbajul comun, specie protejată. Din păcate sunt foarte mici, va trebui să îi hrănim până vor învăța singuri să se hrănească, să zboare. Sunt eclozaţi de circa 2 săptămâni. Deocamdată sunt în carantină într-un spațiu izolat. O să chemăm și medicul veterinar să îi verifice. Dacă nu erau găsiți și dacă nu reușeau să fie hrăniți de părinți, mureau în maxim 2 zile“, a explicat Mădălin Șerban, director Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Galați.

După ce vor crește, se va hotărî dacă puii de bufniță ajung iar în mediul lor natural sau rămân la Zoo.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu