Vagabonzi, hoţi şi contrabandişti în trenuri şi porturi

Vineri, 26 Iulie 2013 03:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Copii găsiţi vagabondând prin tren, hoţi de componente ale căii ferate sau obişnuiţii contrabandişti cu ţigări. Sunt doar câte dintre cazurile rezolvate în ultimele zile de poliţiştii  Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi. De exemplu, poliţiştii secţiei au depistat în staţia CFR Galaţi un bărbat de 53 ani, din com. Vădeni, jud. Brăila, asupra căruia au găsit, într-un rucsac, 3.000 ţigarete, de provenienţă Republica Moldova, pe care intenţiona să le valorifice ilegal în localitatea de domiciliu. Suspectului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Nici hoţii nu au lipsit. În zona staţiei CFR Fileşti au fost prinşi în flagrant doi indivizi de 16, respectiv 63 ani, ambii din Galaţi, fără ocupaţie, care sustrăgeau, cu ajutorul unei chei fixe, tirfoane de la liniile de cale ferată şi un cablu SCB în lungime de cca. 15 m. Bunurile sustrase, în valoare totală de aproximativ 500 lei, au fost recuperate şi predate unităţii CFR prejudiciate, iar suspecţilor li s-au întocmit dosare penale şi sunt cercetaţi în stare de libertate pentru comiterea infracţiunilor de furt de componente de la infrastructura feroviară şi distrugere.
Nu doar calea ferată, ci şi porturile au hoţii lor. Au fost identificaţi şi prinşi în zona portuară Galaţi doi bărbaţi, ambii de 29 ani, din I.C.Brătianu, Tulcea, cunoscuţi cu antecedente penale, care au sustras 63 capace metalice de la gurile de vizitare a compartimentelor cofferdam de la 3 barje. Bunurile sustrase, în valoare de cca. 10.000 lei, au fost recuperate şi predate unităţii prejudiciate, iar suspecţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Tot în zona portuară Galaţi, în colaborare cu reprezentanţi ai unei firme de pază gălăţene, a fost prins în flagrant un agent de pază, de 28 ani, din Galaţi, care în timp ce efectua serviciul de pază a sustras din magaziile societăţii cantitatea de 550 kg grâu, în valoare de cca. 500 lei. Bărbatul este cercetat acum de poliţişti pentru săvârţirea infracţinii de furt. Iar pe lângă hoţi, nici micii vagabonzi nu au luat vacanţă. La sosirea trenului Regio nr. 7571 Tecuci-Galaţi în staţia CFR Galaţi, personalul de drum CFR a sesizat că din staţia CFR Tecuci s-au urcat în tren doi minori care nu aveau bilete de călătorie şi erau lipsiţi de supraveghere. Minorii au fost conduşi la sediul postului TF Galaţi. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cei doi, cu vârstele de 13 şi 15 ani, erau din oraşul Þăndărei, jud. Ialomiţa, şi au plecat de la domiciliu de două zile pentru a vizita o mătuşă a unuia dintre ei, care domiciliază în localitatea Tecuci. Cei doi minori au fost internaţi la Centul de primire minori Galaţi, până la preluarea acestora de către familii.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu