V I D E O | Incendiu izbucnit în parcarea subterană din Piaţa Centrală din municipiul Galaţi. Un exerciţiu ISU cu mijloace speciale de stingere în premieră Recomandat

Joi, 19 Mai 2022 14:22
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi a fost anunţat pe numărul de urgenţă 112 despre declanşarea unui incendiu la parcarea subterană din Piaţa Centrală din Galaţi. La faţa locului a fost direcţionată o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. Până la sosirea echipajelor ISU, lucrătorii din cadrul Administraţiei Pieţelor Agroalimentare au reuşit cu mijloace proprii să limiteze şi să lichideze incendiul izbucnit la rampa nr. 2 de la parcarea subterană.

Totul s-a întâmplat în cadrul unui exerciţiu, unde, în premieră, au fost folosite şi mijloace speciale de stingere de tip ELIDE FIRE - bile extinctoare care se bazează pe o tehnologie revoluţionară, acestea se auto-activează în prezenţa unei flăcări, fără intervenţia omului, fiind componente ale sistemului de protecţie al pieţelor.

Totodată, angajaţi ai agenţilor economici au fost implicaţi în acţiune, astfel încât aceştia să fie pregătiţi să utilizeze mijloacele de primă intervenţie şi să reacţioneze corect în cazul izbucnirii unui incendiu.

Exerciţiul a fost solicitat de conducerea Administraţiei Pieţelor, Dumitru Poalelungi - director executiv şi Costel Gafton - director comercial, iar planul de acţiune a fost întocmit de Tudorel Ursache - cadrul tehnic PSI împreună cu specialişti din cadrul  Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.

Scopul exerciţiului îl constituie perfecţionarea pregătirii personalului structurii de intervenţie proprii privind gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de producerea unui incendiu în clădiri cu aglomerări de persoane.
- întrebuinţarea mijloacelor avute la dispoziţie, pentru asigurarea unei intervenţiei operative în vederea gestionării unei situaţii de urgenţă generată de declanşarea unui incendiu în clădiri cu aglomerări de persoane;
- verificarea concepţiei de acţiune, stabilită prin planul organizării şi desfăşurării exerciţiului avându-se în vedere procedurile operaţionale de acţiune pentru gestionarea unor situaţii cu un grad ridicat de complexitate şi a cooperării cu serviciile profesioniste;
- verificarea funcţionării, eficienţei şi compatibilităţii mijloacelor logistice din dotare stabilite pentru asigurarea primei intervenţii, precum şi a modului de gestionare a acestora;
- pregătirea psihologică a efectivelor proprii şi a personalului agenţilor economici care î-şi desfăşoară activitatea în cadrul Pieţiei Agroalimentare, pentru cunoaşterea modului de comportare pe timpul acţiunilor de intervenţie, salvare şi evacuare în situaţii de urgenţă;
- organizarea, desfăşurarea şi coordonarea acţiunilor de salvare, evacuare şi intervenţie, informează ISU Galaţi.

VEZI VIDEO mai jos! ↓

Media

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu