Viziere donate de Asociaţia „Clubul Pensionarilor Gălăţeni“ căminelor de bătrâni Recomandat

Miercuri, 20 Mai 2020 13:56
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

80 de viziere au ajuns zilele acestea la căminele de bătrâni gălăţene, devenite focare de COVID-19, prin acţiunile de donaţie ale Asociaţiei „Clubul Pensionarilor Gălăţeni“, care a dorit ca prin acest gest umanitar, şi atât de necesar, să transmită că pensionarii au grija cuvenită de semenii lor aflaţi în dificultate.

„În puţinul său, asociaţia noastră de pensionari a considerat că este firesc să se alăture efortului naţional pentru combaterea efectelor apărute în legătură cu multiplele aspecte ale vieţii economice şi sociale, efecte provocate de actuala pandemie datorată COVID-19. În acest sens, am reuşit să donăm un număr de 40 viziere de bună calitate la Căminul pentru Persoane Vârstnice «Sf. Ilie», unitate greu încercată de acest ucigaş perfid, generic denumit coronavirus (COVID-19). Nu este rolul şi nici competenţa noastră să ne ocupăm de cauzele şi responsabilităţile aferente acestei adevărate tragedii. Noi, «persoanele de vârsta a treia», am fost profund impresionaţi, chiar marcaţi, de această fatalitate. Am considerat ca fiind prioritar ca prima noastră donaţie să fie facută chiar la căminul «Sf. Ilie», în speranţa că prin utilizarea acestor măsti vom aduce un plus de speranţă în apărarea firavelor vieţi a semenilor noştri, locatari ai acestui cămin, şi a vieţii personalului aferent, desigur“, spune conducerea Asociaţiei „Clubul Pensionarilor Gălăţeni“.

Acţiunea de donare a Asociaţiei a continuat şi marţi, 19 mai 2020, când au fost donate 40 de viziere şi Căminului pentru Persoane Vârstnice „Sf. Spiridon“.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu