Sofia Zlate Ichim Recomandat

Miercuri, 22 Decembrie 2021 10:03
Publicat în Decese

Despre ing. Sofia Zlate Ichim vom vorbi de acum înainte la timpul trecut. Colegă calmă, echilibrată, discretă, cu o atitudune plină de înţelegere  faţă de colegi, studentă  conştiincioasă  a Promoţiei ELECTRO Iaşi 1965 , Sofia a fost apreciată şi admirată de toţi colegii de facultate. A lucrat în cadrul  Întreprinderii de Reţele Electrice Galaţi  până s-a pensionat, dedicându-se  cu o remarcabilă abilitate şi responsabilitate muncii. Profesionalismul şi devotamentul cu care a slujit Lumina, a impus respectul colegilor şi a celor care au cunoscut-o.
În ultima parte a vieţii sale a avut de înfruntat cu stoicism încercările dificile ale existenţei, iar în ziua de 20 decembrie 2021, în vârstă de 80 de ani,  a trecut  în Împărăţia veşnică unde nu există nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.
Dragă Adriana, sincere condoleanţe. Suntem alături de ţine şi de familia ta acum când sufletul Sofiei, mama ta,  se înălţă la ceruri. Îi vom păstra amintirea cu respectul cuvenit unui om care şi-a dăruit viaţa familiei şi profesiei, iubind aproapele şi slujind adevărul.
Pentru sufletul său  blând, pentru dăruirea  şi faptele sale bune, să-i aprindem candela neuitării.
Colegii Promoţiei 1965 a Facultăţii de Electrotehnică Iaşi se roagă ca bunul Dumnezeu să o aşeze de-a dreapta sa, în rândul drepţilor credincioşi.
Trupul neinsufletit este depus la capela bisericii Sfintii Trei Ierarhi din Mazepa II. Inmormantarea va avea loc Miercuri 22 decembrie 2021, ora 10:00.

Citit 15162 ori

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu