BNR lansează, pe 01 decembrie 2019, o monedă de aur şi o bancnotă aniversară Recomandat

Vineri, 29 Noiembrie 2019 13:38
Publicat în Economie
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Banca Naţională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 1 decembrie 2019, o monedă din aur cu tema Istoria aurului – moneda de 50 lei cu milesimul 1922 şi o bancnotă aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Ion I.C. Brătianu.
Moneda din aur va avea următoarele caracteristici: aversul monedei redă reprezentarea aversului monedei din aur de 50 lei cu milesimul 1922, inscripţia „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, anul de emisiune „2019” şi stema României, iar reversul monedei redă reprezentarea reversului monedei din aur de 50 lei cu milesimul 1922 şi inscripţia pe două rânduri „ISTORIA AURULUI MONEDA DE 50 LEI 1922”.
Bancnota va avea următoarele caracteristici: pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: în partea dreaptă, în prim-plan, portretul lui Ion I.C. Brătianu, dedesubt, numele acestuia şi anii de viaţă, respectiv „ION I.C. BRĂTIANU 1864-1927”, iar în centru, o imagine a plăcii Ordinului Carol I, ordin pe care Ion I.C. Brătianu l-a primit în anul 1922. În plan secund, în zona centrală, se află o imagine de interior a Ateneului Român.
Tot pe avers mai sunt imprimate: stema României, denumirea băncii centrale „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI” şi medalionul cu sigla BNR. Valoarea nominală este înscrisă de patru ori, după cum urmează: în stânga jos pe orizontală, în cifre, „100”, în partea centrală, jos, pe orizontală, pe două rânduri, în litere, „LEI UNA SUTĂ”, în dreapta jos pe verticală, în litere „UNA SUTĂ LEI” şi în dreapta sus pe verticală, în cifre, „100”.
Pe reversul bancnotei compoziţia grafică include: în stânga, o imagine de epocă a fostului palat al Adunării Deputaţilor a Parlamentului României, actualmente Palatul Patriarhiei şi, central, o imagine a reversului însemnului Ordinului Carol I. În partea centrală, dreapta sus, se află medalionul cu elementul de suprapunere, reprezentând o stilizare a unui luminator de pe cupola interioară a Ateneului Român.
Tirajele aprobate pentru aceste emisiuni numismatice sunt: moneda din aur cu tema Istoria aurului – moneda de 50 lei cu milesimul 1922 – 1.000 monede şi bancnota aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Ion I.C. Brătianu - 30.000 bancnote.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur cu tema Istoria aurului – moneda de 50 lei cu milesimul 1922, inclusiv broşura de prezentare este de 440,00 lei.
Preţul de vânzare al bancnotei aniversare pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Ion I.C. Brătianu este de 150,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare.
Lansarea în circuitul numismatic a monedei din aur cu tema Istoria aurului – moneda de 50 lei cu milesimul 1922 şi a bancnotei aniversare pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Ion I.C. Brătianu se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu