Câştigul salarial mediu nominal net pe economie a crescut 0,3% în septembrie, la 1.609 lei

 
Miercuri, 06 Noiembrie 2013 02:00
Publicat în Economie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.609 lei, în luna septembrie 2013, în creştere faţă de luna precedentă cu 5 lei (0,3%), iar cel brut a fost de 2.223 lei, cu 0,2% mai mare decât în august 2013, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4.907 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (883 lei). Potrivit datelor INS, în luna septembrie 2013, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.223 lei, cu 0,2% mai mare decât în luna august 2013. În luna septembrie 2013, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, în aproape egală măsură, atât creşteri cât şi scăderi faţă de luna precedentă. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna august 2013 din sectorul economic s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale), sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă), dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte). Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat cu 24,3% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 18,2% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, respectiv cu 13,6% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice. De asemenea, au fost creşteri între 4% şi 7% în fabricarea produselor din tutun, activităţi de servicii anexe extracţiei, telecomunicaţii, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice; între 2,0% şi 3,5% în activităţi de editare, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, fabricarea produselor textile, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), cercetare-dezvoltare, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, agricultură, vânătoare şi servicii anexe. Pe de altă parte, scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost cauzate de acordarea în luna precedentă a primelor ocazionale, plăţii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, în unele activităţi economice scăderea nivelului câştigului salarial mediu net din luna septembrie a fost cauzată de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte). Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat cu 12,6% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 11,4% în alte activităţi extractive; între 5,5% şi 9,0% în transporturi pe apă, extracţia minereurilor metalifere, tranzacţii imobiliare; între 2,5% şi 5,0% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea altor mijloace de transport, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea băuturilor. În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna august în învăţământ (1,2%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice. În administraţia publică şi sănătate şi asistenţă socială câştigul salarial mediu net a scăzut uşor în luna septembrie faţă de luna august 2013, cu 0,2%, respectiv 0,3%. Comparativ cu septembrie 2012, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 4,6%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 102,7%. Indicele câştigului salarial real pentru luna septembrie 2013 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 100,9%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 121,9%, cu un punct procentual mai mare faţă de cel înregistrat în luna august 2013.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu