FMI estimează o creştere economică constantă pentru 2014

Miercuri, 06 Noiembrie 2013 02:00
Publicat în Economie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
FMI estimează pentru România, în 2014, o creştere reală a PIB constantă, menţinându-se la nivelul estimat pentru finele acestui an, de 2,2%, dar se aşteaptă ca evoluţia să fie influenţată decisiv de cererea internă, cu accent pe investiţii, nu de exporturi, ca în prezent. "Pentru anul 2014 proiectăm o creştere reală a PIB constant, ceea ce înseamnă că aceasta se va menţine la 2,2%, dar ne aşteptăm să vedem o deplasare a factorilor determinanţi ai creşterii, dinspre exporturile nete cum a fost în 2013, către cererea internă, în mod special creşterea ar trebui să fie determinată de nişte investiţii mai mari, pentru că Guvernul a avut success în ultima vreme în absorbirea fondurilor UE şi aceasta va avea efect asupra creşterii de viitor", a declarat marţi şeful misiunii Fondul Monetar Internaţional (FMI) în România, Andrea Schaechter, în conferinţa de presă de la încheierea vizitei de două săptămâni. Ea a arătat că având o cerere internă mai puternică şi pentru contul curent este anticipată o creştere, la 1,8% din PIB. Pentru acest an, contul curent este proiectat la 1,2% din PIB, la ajustarea căruia contribuie cererea internă slabă. Schaechter a precizat că echipele finanţatorilor internaţionali au ajuns la un acord la nivel tehnic cu autorităţile române, în urma misiunii, însă evaluarea trebuie aprobată de conducerea FMI şi de Comitetul Executiv. "Evaluarea noastră este că programul se menţine în parametri în linii mari, toate criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii septembrie au fost îndeplinite şi s-au realizat progrese în îndeplinirea celor mai multe criterii de referinţă structurale", a spus Schaechter. Şeful FMI în România a menţionat că proiecţia de creştere a PIB a fost revizuită în sus cu 0,2 puncte procentuale, la 2,2%, datorită unei producţii agricole bune şi unui rezultat al exporturilor foarte bun. "Inflaţia a scăzut mai repede faţă de aşteptări, acest lucru reflectând de fapt în cea mai mare parte preţurile mai mici la alimente. Inflaţia prognozată acum pentru acest an este de 2%", a spus reprezentantul Fondului.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu