Preţul mediu pentru reparaţia unei maşini cu asigurare, triplu faţă de tariful pentru un vehicul fără asigurare Recomandat

Duminică, 05 August 2018 00:00
Publicat în Economie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preţul mediu practicat de către anumite service-uri auto din România pentru reparaţia unui autovehicul, efectuată cu asigurare auto, este de aproape trei ori mai mare decât costurile reparaţiei unei maşini al cărei proprietar nu are asigurare obligatorie, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate prezentat recent, în cadrul unei conferinţe de presă, de către reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR), informează Agerpres.
"Încă de când a apărut legea RCA, în piaţa de asigurări s-au observat nişte lacune, astfel încât azi asistăm la nişte creşteri nejustificate de preţuri. Am tot menţionat că păgubitul nu beneficiază de serviciile de service, ci anumiţi terţi, respectiv anumite ateliere de reparaţii. Un asigurător normal nu o să vină niciodată cu o soluţie de reparaţie pentru o aripă sau o bară făcută praf, ci doar cu soluţia de înlocuire, pentru că acolo este câştigul şi pentru că legislaţia permite. Atunci, de ce legislaţia permite acest lucru? Am mai auzit că elementele de plastic ale unei bare nu se repară. Nu se repară ce? Pe de altă parte, se vorbeşte despre siguranţă rutieră. Anumite lucruri care se pot repara, se repară. Tehnicieni sunt şi de o parte, şi de alta, la fel cum sunt şi în service-uri", a afirmat Mădălin Roşu, responsabil Secţiunea Auto din cadrul Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din Romania (UNSAR).
Potrivit cercetării, un posesor de maşină avariată, model Skoda Octavia, care nu are asigurare, va plăti un preţ mediu de 501,03 lei pentru revopsirea unei bare faţă, în timp ce tariful mediu achitat de către un şofer care deţine asigurare este de 1.505,52 lei.
De asemenea, pentru înlocuirea unui far dreapta, piesă originală, avantajul de preţ mediu achitat este în favoarea maşinii neasigurate, cu 528,44 lei, faţă de 814 lei achitaţi în cazul unui autovehicul cu asigurare.
Raportul de tarif mediu dintre un autovehicul asigurat vs autovehicul neasigurat este în favoarea celui din urmă şi în ceea ce priveşte reparaţia unei aripi faţă dreapta, reparaţie cu revopsire, preţul fiind de 552,5 lei faţă de 1.550,29 lei.
Studiul UNSAR arată, totodată, că pentru o revopsire bară spate un şofer neasigurat va plăti la service un preţ mediu de 503,15 lei, în timp ce, printr-o asigurare auto se va plăti 1.750,65 de lei.
Analiza de specialitate a luat în calcul şi costurile medii de service pentru un model Mercedes Benz E-Classe. În acest caz, preţul mediu plătit la service pentru înlocuire şi revopsire bară spate, fără a avea asigurare, este de 2.375,11 lei, iar cel cu asigurare se ridică la 5.238,64 lei.
Studiul UNSAR a fost realizat în perioada 1 ianuarie 2017 - 31 mai 2018, pe baza ofertelor colectate de la 29 de ateliere de reparaţii pentru două modele de automobile, respectiv Skoda Octavia Tour (an de fabricaţie 2005) şi Mercedes Benz E-Classe (an fabricaţie 2011).
Informaţiile au fost culese fără negociere şi utilizându-se datele unei societăţi comerciale, fapt care a făcut ca preţurile să fie stabilite luând în considerare taxele legale aferente oricărei tranzacţii comerciale. Realizatorii cercetării precizează că alegerea vehiculelor prezentate s-a făcut pentru a oferi posibilităţi comparative, acelaşi motiv şi pentru avariile prezentate, acestea fiind frecvente ca tip de incidenţă.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu