Preţurile producţiei industriale au scăzut cu 0,7%, în august Recomandat

Duminică, 04 Octombrie 2020 12:00
Publicat în Economie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preţurile producţiei industriale (piaţă internă şi piaţă externă) au scăzut, în august, cu 0,7% comparativ cu aceeaşi lună din anul precedent, iar de la lună la lună, august faţă de iulie 2020, acestea au coborât cu 0,2%, relevă datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
La nivelul preţurilor producţiei industriale de pe piaţa internă există o scădere de 0,26% în august faţă de iulie, respectiv o coborâre de 0,95% raportat la aceeaşi lună din anul anterior.
Totodată, pentru piaţa externă, preţurile producţiei industriale au scăzut, în august 2020, cu aproximativ 0,07% faţă de iulie 2020, şi au coborât cu 0,17% comparativ cu datele din august 2019.
Pe marile grupe industriale, în august 2020 faţă de august 2019, statistica INS arată creşteri importante de preţuri în cazul industriei bunurilor de uz curent (+3,60%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,80%) şi industria bunurilor de capital (+4,91%).
În cazul industriei energetice se înregistrează o scădere de 11,12%, iar în industria bunurilor intermediare o reducere de 0,05%.
În industria extractivă s-a consemnat o scădere a acestor preţuri cu 3,87%. În producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat se constată o scădere cu 3,71%, în distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare o creştere de 4,20%, iar în industria prelucrătoare o reducere cu 0,03%. (Sursa Agerpres)

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu