Reducerea evaziunii fiscale, unul dintre obiectivele primordiale ale ANAF Galaţi Recomandat

Miercuri, 29 Iulie 2020 12:36
Publicat în Economie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Având în vedere Strategia pe termen mediu (2017 - 2020) prin care ANAF şi-a fixat ca obiectiv important reducerea evaziunii fiscale şi a economiei subterane, Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul AJFP Galaţi a efectuat controale la contribuabili persoane juridice şi fizice în primul semestru al anului 2020. În acest context, au fost realizate 290 de inspecţii fiscale (generale şi parţiale), din care 214 la contribuabili persoane juridice şi 76 la contribuabili persoane fizice, 139 de controale inopinate şi încrucişate, din care 121 la contribuabili persoane juridice şi 18 la contribuabili persoane fizice. S-au stabilit obligaţii suplimentare stabilite în valoare totală de 61,08 milioane lei, din care 52,06 milioane lei la contribuabili persoane juridice şi 9,02 milioane lei la contribuabili persoane fizice.
Principalele acţiuni în care au fost implicate structurile de inspecţie fiscală în primul semestru al anului curent au constat în creşterea rolului prevenţiei inspecţiei fiscale în relaţia cu contribuabilul. Controale inopinate au avut ca scop creşterea gradului de conformare voluntară la declararea şi plata obligaţiilor fiscale de către contribuabili, iar inspecţiile fiscale din proprie iniţiativă au fost efectuate la contribuabili persoane juridice şi persoane fizice care prezintă risc fiscal ridicat pentru verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, a corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare şi a situaţiilor de fapt aferente, stabilirea diferenţelor de obligaţii fiscale principale în baza analizei de risc. Au fost efectuate şi inspecţii fiscale în vederea soluţionării în termen a deconturilor de TVA cu opţiune de rambursare primite pentru control anticipat şi ulterior.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu