28 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Þările care beneficiază de asistenţa Fondului Monetar Internaţional (FMI) nu sunt ferite de intrarea în incapacitate de plată, arată un studiu publicat de agenţia de evaluare financiară Moody's, transmite AFP.
„Þările sub asistenţa FMI sunt expuse la riscuri importate de intrare în incapacitate de plată din cauza vulnerabilităţilor lor pe termen lung, în pofida sprijinului solid pe care îl oferă în general aceste programe de ajutor”, subliniază acest studiu, care acoperă perioada 1983-2012 şi 168 de ţări, dintre care 114 au primit sprijinul Fondului.
Potrivit Moody's, 16,4% din toate aceste ţări au intrat în incapacitate de plată cu privire la o parte din datoriile lor într-o perioadă de cinci ani de la debutul programului de asistenţă a Fondului.
În studiul (intitulat "IMF Program Participation Underscores Medium-Term Sovereign Credit Challenges") Moody's a descoperit că din cele 168 de state analizate în perioada 1983-2002 au fost 131 de cazuri în care statele suverane au intrat în incapacitate de plată cu privire la bondurile lor în valută sau monedă locală sau cu privire la împrumuturile bancare ale unui număr de 84 de ţări. În aceeaşi perioadă, au avut loc 632 de acorduri FMI cu 114 ţări. De asemenea, jumătatea cazurilor de incapacitate de plată a statelor care au avut loc după 1983 au fost precedate de programe ale FMI cu doi ani înainte. După 2000, procentul a urcat la 70%.
„Riscul ridicat de default pentru ţările care beneficiază de programe cu FMI este consistent cu politica Moody's de a menţine un rating din categoria non-investment-grade pentru ţările respective”, a declarat analistul Moody's, Elena Duggar.
Cu toate acestea, Moody's subliniază că studiul său arată, de asemenea, că o mare parte din ţările sub asistenţa FMI nu au intrat în incapacitate de plată, chiar dacă multe dintre ele nu aveau acces la pieţele financiare, semn că deseori programele FMI au fost eficiente în a reduce riscul de intrare în incapacitate de plată.
„Mai mult, chiar dacă intrarea în incapacitate de plată nu a fost evitată, programele FMI au fost eficiente în reducerea impactului macroeconomic al defaultului, de exemplu prin oferirea de finanţare şi sprijinirea unui proces mai ordonat de restructurare”, precizează Duggar.
După un reflux la începutul anilor 2000, numărul de cereri pentru programe de ajutor ale FMI a crescut după criza financiară din 2008. În prezent, mai mult de 60 de ţări (în principal din Africa) beneficiază de credite de la FMI. De asemenea, patru state din zona euro (Grecia, Irlanda, Portugalia şi Cipru) beneficiază de sprijinul financiar al FMI în cadrul planurilor internaţional de ajutor concepute în comun cu Uniunea Europeană.


Articole înrudite