Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați la data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 16:10, prin apel 112, cu privire la faptul că pe DN 22B a avut loc un accident rutier. Traficul se desfășoară alternativ pe un sens de mers.
Din primele date se pare că un bărbat de 47 de ani, din Galați, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 22B, dinspre Brăila către Galați, ar fi pierdut controlul direcției volanului, a intrat în parapetul metalic, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile (foto jos).
"În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero. Acesta va fi sancționat conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice", potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Galați.
Mașina era abia cumpărată. Un BMW de circa 100.000 euro. A căzut cam 7 metri pe dig.