În urma unor activități informativ-operative, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Galați – Biroul Investigații Criminale au depistat în flagrant, la data de 8 decembrie 2025, în zona unui bloc din Cartierul Micro 17, doi bărbați, de 33 și 52 de ani, ambii din Galați, la scurt timp după comiterea unui furt din locuință (foto sus).
Din cercetările efectuate a reieșit că, în dimineața aceleiași zile, în jurul orei 09:30, cei doi ar fi pătruns în locuința unui bărbat de 34 de ani, din Galați, de unde ar fi sustras 52 de ceasuri de mână, aparținând mai multor mărci, în valoare de 30.000 de lei, precum și o sumă de 18.500 de lei, din care 9.000 de lei în bancnote românești și 1.900 de euro. Prejudiciul total, estimat la 48.500 de lei, a fost recuperat în totalitate (video jos).
Polițiștii au efectuat, de asemenea, percheziții la domiciliile celor doi bărbați, unde au fost descoperite mai multe valori, precum și bunuri susceptibile a fi fost folosite la comiterea infracțiunilor.
În urma administrării probatoriului, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, la data de 9 decembrie a.c., să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunere corespunzătoare.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun, potrivit I.P.J. Galați.