115 copii, în taberele „Inimă de Copil”

 
Joi, 20 August 2015 00:00
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În perioada  26 iunie - 9 august, în staţiunea Eforie Sud, a avut loc cea de a 14 ediţie a programului de tabere desfăşurat anual de Fundaţia Inimă de Copil. Taberele sunt organizate pentru copii în risc de abandon şcolar provenind din medii socio-economice dificile, copii cu dizabilităţi şi copii cu rezultate şcolare deosebite din programul ”Un sat, un copil!”. Acestea au bucurat 115 copii din judeţele Galaţi şi Vrancea, transformandu-le vacanţa de vară într-una de neuitat. 

Cele 6 serii de copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, desfăşurate cu ajutorul donatorilor, sponsorilor şi voluntarilor, au trăit experienţe inedite. Ediţia de anul acesta a fost una specială în care toţi copiii au mers la Delfinariu, AquaMagic Mamaia şi AquaPark Eforie Nord iar seria copiilor bursieri a avut şi un invitat surpriză, pe doamna Veronica Soare, cu care aceştia şi-au facut propriile caleidoscoape. 

„Anul trecut am văzut pentru prima oară marea, m-am jucat în nisip şi am cules scoici. Nici nu vă imaginaţi cât mă bucur că am reuşit să merg şi anul acesta. Am învăţat cât am putut de bine... Nu am mai ieşit din sat pâna atunci, pentru că parinţii mei nu au posibilitaţi”, spune Alina, de 10 ani.

„Mi-a plăcut culoarea cerului la mare. Am auzit alţi copii mai mari care povesteau cum e vara la mare şi îmi doream şi eu să merg. Acum 2 ani am învaţat să înot şi să construiesc castele de nisip. Nu am să uit niciodată valurile şi sunetul lor... ”, povesteşte Matei, de 12 ani.

„La finalul zilelor de tabără, care au fost pline de bucurie şi joacă, cel mai mult mi-a plăcut că dormeam într-un pat... moale, alături de sora mea", mărturiseşte Eliza, de 11 ani.

„Cel mai mult mi-a plăcut în parcul de distracţii. Cred că aş putea trăi acolo!”, spune Alex, de 10 ani.

În prezent peste 350 de copii şi tineri beneficiază direct, anual, de programele Fundaţiei Inimă de Copil.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu