19 instituţii de creditare din Galaţi, găsite în afara legii Recomandat

Miercuri, 05 Decembrie 2018 16:04
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În decursul anului 2018, comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi au desfăşurat 4 acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale la încheierea contractelor de credit, cu sau fără ipotecă, de către instituţiile financiar nebancare şi casele de ajutor reciproc (CAR). Au fost verificate 19 instituţii de creditare, aplicându-se 12 sancţiuni contravenţionale din care 8 amenzi, în valoare de 43.000 lei, şi 4 avertismente.

Controlul a urmărit în principal: informarea precontractuală a consumatorilor (patru CAR-uri verificate de comisarii CJPC Galaţi nu oferă posibilitatea consumatorului de a compară şi alte oferte pentru a putea lua o decizie informată având prestabilit în informaţiile precontractuale că solicitantul a luat la cunoştinţă de oferta făcută şi doreşte să elimine perioada de 15 zile până la încheierea contractului de împrumut; un CAR dintre cele verificate nu oferă deloc informaţii precontractuale în formă scrisă), respectarea prevederilor legale referitoare la conţinutul contractelor (în cazul a 8 instituţii de creditare s-a constatat că anumite informaţii precontractuale diferă de cele înscrise în contractele încheiate cu consumatorii; deşi legislaţia în vigoare prevede formula de calcul a dobânzii anuale efective precum şi definiţia ratei dobânzii, 5 instituţii de credit aveau înscrise 2 valori ale dobânzii, calculate după formule proprii ce nu se regăsesc în legislaţia în vigoare, ducând în eroare consumatorii care aveau percepţia că rată dobânzii aplicate creditului luat de ei este mult mai mică decât cea reală, într-unul dintre cazuri această fiind prezentată chiar şi la jumătatea celei reale; în contractele de credit încheiate de 6 CAR-uri cu consumatorii, existau clauze care contraveneau legislaţiei care interzice caselor de ajutor reciproc să acorde credite garantate cu un bun imobil ori care implică un drept legat de un bun imobil), respectarea prevederilor referitoare la dreptul de rambursare anticipată (în contractele încheiate de 5 instituţii de credit, nu se precizează dreptul de rambursare anticipată parţială şi procedura aplicată în acest caz), materiale publicitare referitoare la contractele de credit (un CAR făcea reclamă prin pliante publicitare că oferă credite cu dobânzi începând de la 7,9%, dar în realitatea dobânzile începeau de la 13,92%; un IFN făcea reclamă prin pliante publicitare că oferă credite fără costuri, deşi, în realitate, se percepea commision de administrare lunară).

Având în vedere cele constatate, comisarii CJPC Galaţi recomandă consumatorilor să solicite oferte de la mai multe instituţii de credit şi să analizeze cu atenţie informaţiile precontractuale. De asemenea, să citească toate clauzele din contract înainte de a lua decizia de semnare a acestuia.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu