20 de bombe de aruncător descoperite la Fîrţăneşti

Joi, 15 Decembrie 2016 00:00
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

20 de bombe de  aruncător  descoperite în localitatea gălăţeană Fârţăneşti au ajuns în siguranţă în depozitul ISU Galaţi pentru a fi mai apoi distruse. Bombele se aflau în zona unui teren de sport. Iniţial a fost descoperit un singur proiectil. “În urma unor lucrări de aducţiune a apei la un teren de sport în localitatea Fîrţăneşti, muncitorii au descoperit un element de muniţie. A fost anunţat dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, iar echipa pirotehnică s-a deplasat la faţa locului. S-a făcut identificarea elementului de muniţie şi s-a realizat cercetarea zonei. Au fost descoperite mai apoi încă 19 elemente de muniţie de acelaşi tip, obuz de 82 de milimetri de aruncător. Elementele de muniţie au fost ridicate, transportate la sediu, depozitate deocamdata în vederea distrugerii”,  a precizat  lt. col. Eugen Chiriţă. Elementele de muniţie, din al Doilea Razboi Mondial,  erau în stare bună şi aveau focoasele încă montate, deci a existat permanent un potenţial pericol. ”Bombele de aruncător au încărcătură de explozie, au focosul montat şi sunt într-o stare bună de funcţionare. Vor fi distruse ulterior”, a spus  maistrul pirotehnic militar Alin Ion, ISU Galaţi. În acest an au fost gasite pe raza judetului Galaţi 70 de elemente de muniţie.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu