Panică după cutremur

  Maria ROMANIŢĂ
Luni, 24 Noiembrie 2014 00:00
Publicat în Eveniment

Cutremurul care a avut loc sâmbătă noaptea, cam la aceeaşi oră ca şi cel din 1977, s-a resimţit şi în Galaţi. Opt gălăţeni cu plăgi tăiate de la geamuri, leziuni articulare sau fracturi făcute în timpul cutremurului, din cauza panicii, au ajuns imediat după seism la Unitatea de Primiri Urgenţă a Spitalului Judeţean. „Imediat după cutremur am primit numeroase persoane care s-au rănit, s-au tăiat în geamuri pe fondul atacului de panică suferit în timpul seismului. Aveau leziuni la articulaţii sau plăgi tăiate. La noi a ajuns, adus de un echipaj SMURD, şi un bărbat care se afla în scara blocului când a fost seismul şi a făcut şi el atac de panică”, a precizat dr. Adrian Malacu, de la Spitalul de Urgenţă Galaţi. O gălăţeancă a suferit o entorsă la cot în timp ce încerca să se ferească de mobilier, de frică să nu o lovească, şi a căzut pe mână.
Partea de nord a judeţului a rămas în întuneric, la fel şi cea mai mare parte din Galaţi. În plus în oraş nu a fost nici apă în trei mari cartiere. „În urma seismului efectele s-au manifestat mai ales la reţelele de curent electric. În partea de nord a judeţului nu avem curent electric şi nici într-o parte a oraşului Galaţi. 61 de localităţi din judeţ şi trei cartiere, Ţiglina 1, Micro 21 şi Micro 16, au rămas fără curent electric. La fel, a fost oprit iluminatul stradal pe opt străzi. 27 de linii de înaltă tensiune au fost afectate şi 944 de puncte de transformare au rămas nealimentate. Spitalul de Copii a rămas fără curent şi o oră şi jumătate a funcţionat datorită generatorului. La Apă Canal s-au oprit pompele şi mai multe cartiere au rămas nealimentate. Electrocentrale a suferit avarii şi nu mai poate asigura agentul termic la parametrii normali. Avem avarii la reţele de apă în cartierele Micro 16, Ţiglina 1 şi 2 şi Micro 21. Au fost trei lifturi blocate, dar nu au fost persoane rănite”, a precizat duminică dimineaţă col. Radu Cristinel, de la ISU Galaţi.
Centrul oraşului, dar şi o parte din Valea Oraşului s-au numărat printre zonele unde nu a fost curent. O parte a turiştilor cazaţi la un hotel din zonă au coborât la recepţie şi apoi au încercat să dea telefon celor de acasă, misiune grea deoarece picaseră reţelele.
Mai multe geamuri de la clădirile înalte s-au spart. La etajul 5 al unei firme din Ţiglina 1 s-a spart cea mai mare parte a geamului. În multe magazine, mărfurile de pe poliţele superioare ale rafturilor au căzut pe jos.
Spectacolul „Take, Ianke şi Cadâr”, care se juca pe scena Teatrului Dramatic, nu a mai avut final. Lumina s-a întrerupt aproape de sfârşitul piesei, iar oamenii s-au panicat iniţial, dar alimentarea cu electricitate a revenit rapid. Din cauza cutremurului, regizorul tehnic a rugat spectatorii să părăsească sala fără panica şi fără a se îngrămădi spre ieşire, după ce le-a spus că este bine că toată lumea a scăpat nevătămată. Nu au lipsit totuşi aplauzele, deoarece spectatorii care au mai rămas i-au felicitat astfel pe actori.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu