630 de profesori din Galaţi susţin miercuri examenul de titularizare Recomandat

Marți, 12 Iulie 2022 11:14
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Miercuri, 13 iulie 2022, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din unităţile de învăţământ preuniversitar, sesiunea 2022, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Galaţi.
Proba va începe la ora 9:00, în Centrul de concurs nr.1, organizat la Colegiul Naţional „Costache Negri” Galaţi şi în Centrul de concurs nr.2, organizat la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” Galaţi. Pentru susţinerea acestei probe au fost validate 630 de dosare.
Accesul candidaţilor în sală se face în intervalul orar 07:00-08:00. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore.
Subiectele şi baremele de evaluare pentru disciplinele de concurs sunt asigurate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie şi vor fi publicate după susţinerea probei scrise, pe site-ul http://subiecte.edu.ro  (ora 16:00).
Rezultatele iniţiale vor fi afişate în data de 19 iulie 2022, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro.
Contestaţiile la proba scrisă se pot depune/transmite la Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, astfel:
- în data de 19 iulie 2022, până la ora 21:00;
- în data de 20 iulie 2022, până la ora 12:00.
În situaţii excepţionale, transmiterea contestaţiilor se poate realiza şi prin poşta electronică, în data de 19 iulie 2022 şi în data de 20 iulie 2022, până la ora 12:00, pe adresa de e-mail: titularizare@isjgalati.ro.
Rezultatele finale se afişează la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi şi pe site în data de 27 iulie 2022.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină la proba scrisă, dar şi la inspecţia specială la clasă/proba practică minimum nota 7 (şapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la proba scrisă, se realizează în şedinţe publice organizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, în zilele de 29 iulie şi 1 august 2022.
La nivelul judeţului Galaţi sunt disponibile 140 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (86 în mediul urban şi 54 în mediul rural).
Cadrul normativ care reglementează organizarea şi desfăşurarea concursului naţional de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, sesiunea 2022, precum şi programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro, potrivit IȘJ Galați.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu