A fost desemnat al doilea viceprimar al municipiului Galaţi Recomandat

Miercuri, 31 Martie 2021 18:07
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lucian-Valeriu Andrei a fost desemnat, miercuri, 31 martie 2021, viceprimar al municipiului Galaţi, în urma votului majorităţii consilierilor locali reuniţi în şedinţă. 

„Mereu am respectat gălăţenii şi legea. Voi face parte dintr-o echipă condusă de domnul primar Ionuţ Pucheanu care a demonstrat că administrează acest oraş în direcţia bună. Este o echipă pe care o voi sprijini să-şi îndeplinească obiectivele şi voi face totul pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite gălăţenilor, fie că vorbim de transportul public, salubrizare sau amenajarea domeniului public. Voi pune accent pe dialogul social, informatizarea aparatului de specialitate, activitatea de reglementare a serviciilor publice, susţinând toate proiectele pentru dezvoltarea oraşului nostru”, a declarat noul viceprimar. 

Lucian–Valeriu Andrei are 41 de ani şi este la al doilea mandat de consilier local din partea PSD. Este de profesie inginer, are un master în domeniul calităţii în inginerie, iar în prezent este inspector de stat la Inspectoratul de Siguranţă Feroviară Galaţi din cadrul Autorităţii Feroviare Române. 

Cele două funcţii de viceprimar al municipiului Galaţi au fost ocupate, imediat după alegerile locale din septembrie 2020, de Cristian Sorin Enache  şi Marius Humelnicu. La alegerile parlamentare din decembrie 2020, Marius Humelnicu a obţinut un mandat de senator, iar funcţia de viceprimar deţinută de acesta a fost vacantată.

 

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu