Amenzi de peste 100.000 lei, în luna mai, pentru parcatul pe trotuar Recomandat

Miercuri, 05 Iunie 2019 00:00
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În luna mai, poliţiştii locali cu atribuţii pe siguranţă rutieră au aplicat un număr de 342 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de peste 100.000 lei şi 337 de puncte penalizare, a anunţat Poliţia Locală Galaţi. Potrivit sursei citate, amenzile au fost aplicate în cadrul Planului de măsuri "Siguranţa în trafic", iar cele mai multe sancţiuni au fost date pentru parcarea autovehiculului pe trotuar, pe spaţiul verde, parcarea pe scuar sau pe locurile destinate persoanelor cu handicap.

În luna iunie 2019, poliţiştii locali vor acţiona în următoarele zone:
- strada Brăilei – zona Colegiului Naţional „Costache Negri”;
- strada Prelungirea George Coşbuc c/c strada Brăilei - zona Palatului de Justiţie;
- strada Gării, între Domnească – Gara CFR şi între strada Mihai Bravu şi strada Alexandru Ioan Cuza;
- strada Vultur, între strada Domnească şi strada Războieni;
- strada Rizer;
- strada Cezar, între strada Domnească şi strada Traian;
- strada Dimitrie Bolintineanu, între strada Traian şi strada Domnească;
- strada Domnească, tronsonul cuprins între strada Lahovary şi strada Basarabiei;
- bulevardul Marii Uniri, tronsonul cuprins între Parc Viva şi strada Navelor;
- bulevardul Siderurgiştilor;
- strada Anghel Saligny;
- strada Gheorghe Doja;
- străzile Nae Leonard, Basarabiei şi Tecuci;
- bulevardul Dunărea c/c strada Brăilei;
- strada Oţelarilor c/c strada Brăilei;
- zona Piaţa Energiei;
- strada Grigore Ventura;
- strada Măcelaru;
- strada Macului;
- strada Domnească - strada Calea Prutului şi strada Prundului;
- strada Mihai Bravu;
- strada Domnească - Calea Prutului şi bulevardul George Coşbuc.

În perioada ianuarie - mai 2019, în cadrul Planului de măsuri "Siguranţa în trafic", poliţiştii locali au aplicat un număr de 2.507 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 730.000 lei, şi un număr de 1.937 puncte penalizare.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu