Amenzi de peste 54.000 lei, într-o lună, pentru parcare neregulamentară Recomandat

Marți, 05 Noiembrie 2019 14:04
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţia Locală Galaţi a anunţat astăzi, marţi, 05 noiembrie 2019, că în luna octombrie 2019, în cadrul Planului de măsuri „Siguranţa în trafic”, poliţiştii locali au aplicat un număr de 210 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 54.000 de lei şi 287 de puncte de penalizare. Potrivit sursei citate, cele mai multe amenzi aplicate au fost pentru oprire, staţionare sau parcare neregulamentară, 145, iar alte 65 de sancţiuni au fost date pentru parcarea autovehiculului pe trotuar, pe spaţiul verde, parcarea pe scuar sau pe locurile destinate persoanelor cu handicap. În perioada ianuarie - octombrie 2019, în cadrul acestui Plan de măsuri, poliţiştii locali au aplicat un număr de 3.686 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 960.000 de lei, şi un număr de 3.169 de puncte de penalizare.

În luna noiembrie 2019, în cadrul Planului de măsuri „Siguranţa în trafic”, poliţiştii locali, din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră şi cei de la Ordine Publică, acţionează în următoarele zone: strada Gării - între strada Domnească - Gara CFR şi între strada Mihai Bravu şi strada Alexandru Ioan Cuza; strada Vultur - între strada Domnească şi strada Mihai Bravu; strada Rizer; strada Dimitrie Bolintineanu şi strada Domnească (Grădina Publică); Şcoala Gimnazială Nr. 28 „Mihai Eminescu”; Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”; Şcoala Gimnazială Nr. 42 „Sfinţii Împăraţi”; Şcoala Gimnazială Nr. 11 „Mihail Sadoveanu”; Şcoala Gimnazială Nr. 5 „Cuza Vodă”; strada Gorunului; Şcoala Gimnazială Nr. 29; Şcoala Gimnazială Nr. 17 „Nichita Stănescu”; Şcoala Gimnazială Nr. 12 „Miron Costin”; Şcoala Gimnazială Nr. 41 „Sfântul Grigorie Teologul”; Şcoala Gimnazială Nr. 33 „Sfântul Dumitru”; Şcoala Gimnazială Nr. 19 „Ludovic Cosma”; Colegiul Tehnic „Elena Doamna”.

Reamintim că pe parcursul anului, poliţişti locali de la Ordine Publică şi Siguranţă Rutieră acţionează pe străzile intens circulate, în zona uniăţilor de învăţământ, apoi pe străzile secundare. În cadrul Planului de măsuri mai sunt vizate trecerile de pietoni, dar şi staţiile destinate mijloacelor de transport în comun.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu