Au fugit din izolare ca să își schimbe buletinele Recomandat

Joi, 02 Iulie 2020 15:53
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Chiar dacă în judeţul Galați nu trece o zi fără a se confirma zeci de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, cei care ar trebui să stea în izolare la domiciliu nu prea iau în serios măsura care le-a fost impusă. Unii s-au dus chiar şi să îşi facă noi cărți de identitate.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Birolului de Presă al IPJ Galaţi, numai ieri, Secţia 5 Poliţie a fost sesizată de către directorul S.P.C.L.E.P. Galaţi cu privire la faptul că, la ghişeul de primiri documente de identitate, s-au prezentat două persoane, un bărbat şi o femeie, iar cu ocazia verificării în baza de date, s-a constatat că acestea figurează cu menţiuni Alertă COVID. În urmă verificărilor s-a stabilit că cele două persoane în vârstă de 33 de ani respectiv 30 de ani, domiciliaţi în Măstăcani, Galaţi, sunt concubini, iar aceştia au revenit în ţară în data de 24.06.2020 din Portugalia, astfel că s-a luat măsura de izolare la locaţia declarată la intrarea în ţară, respectiv comuna Măstăcani, pentru o perioadă de 14 zile. Având în vedere aspectele constatate a fost luată măsura sancţionării contravenţionale şi a fost înştiinţat Dispeceratul DSP Galaţi. Persoanele în cauză au fost ulterior transportate şi introduse în carantină în centrul instituţionalizat Hotel Sport Galaţi.

Mai apoi, în cadrul activităţilor de verificare a persoanelor aflate în izolare la domiciliu pe fondul prevenirii răspândirii SARS-CoV-2, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie şi poliţişti din cadrul Poliţiei Locale Galaţi au efectuat verificări la mai multe adrese din municipiul Galaţi, iar la 5 dintre aceste adrese, persoanele, 2 bărbaţi şi 3 femei, nu respectau izolarea la domiciliu, nefiind găsite. Faţă de aceste persoane s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă pentru încălcarea prevederilor din Legea 55/2020, precum şi a celor din anexa 2 la H.G. nr. 394/2020 şi a fost înştiinţat Dispeceratul DSP Galaţi. Unul dintre bărbaţi a fost identificat, astfel că s-a luat măsura plasării în carantină instiţutionalizată, iar faţă de celelalte patru persoane se continuă verificări în vederea depistării şi luării aceleaşi măsuri.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu