Au început lucrările pentru "Piaţeta Florilor de Tei". Ionuţ Pucheanu: Vom amenaja o zonă de relaxare modernă Recomandat

Miercuri, 22 Mai 2019 14:08
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Primăria municipiului Galaţi a anunţat miercuri, 22 mai 2019, că a fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul "Amenajare Piaţetă aferentă Policlinicii cu Plată - proiectare şi execuţie", proiect despre care Monitorul de Galaţi a relatat în articolul "O nouă zonă de promenadă în Galaţi: "Piaţeta Florilor de Tei"".

23Piateta2

Piațeta, care poartă denumirea de "Piaţeta Florilor de Tei", va fi amenajată pe terenul viran de lângă Policlinica cu Plată, monument de arhitectură inclus în patrimoniul istoric al Galaţiului, şi va fi prevăzută cu 9 locuri de parcare a autoturismelor, spaţii verzi, arbuşti ornamentali, alei de acces, iluminat public modern şi bănci pentru odihnă.

"Vom amenaja, pe această suprafaţă de teren, lăsată de izbelişte de fostele administraţii, o zonă de relaxare modernă, cu spaţii verzi, arbuşti ornamentali, alei de acces, iluminat public modern şi bănci pentru odihnă. Voi continua amplul program de modernizare a oraşului pentru că obiectivul pe care mi l-am asumat este acela de a transforma municipiul Galaţi într-un oraş modern, civilizat, prietenos şi deschis cu cetăţenii săi", spune Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.

Licitaţia pentru amenajarea piaţetei a fost câştigată de Asocierea Rovis Lider S.R.L. & ATU Consulting S.R.L, iar valoarea totală a proiectului este de 449.413,02 lei (T.V.A. inclus) pentru servicii de proiectare şi execuţie. Durata prevăzută în contract pentru realizarea lucrărilor este de 90 de zile.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu