Autobuzele pentru elevi au intrat în circulație Recomandat

Marți, 22 Septembrie 2020 14:13
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Trei linii de autobuz dedicate exclusiv transportului public al elevilor au început să circule de astăzi în Galați. „Din această dimineață sunt trei lini de autobuz dedicate exclusiv transportului de elevi, astfel încât aceștia să ajungă în siguranță la școală și să evite aglomerația mai ales în contextul pandemiei“, a precizat Ovidiu Matache, purtător de cuvânt Primăria Galați.

Erau necesare, cred mai ales elevii, care odată cu începerea noului an școlar au avut de îndurate aglomerația de la primele ore ale dimineții când mijloacele de transport în comun erau pline ochi. Și asta în situația în care numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus este în creștere, iar în unitățile de învățământ gălățene după prima săptămână de școală sunt mai multe cazuri de elevi infectați -» Citește AICI. „În autobuzele normale era foarte aglomerat. Era foarte multă lume, mai ales dimineața era foarte, foarte aglomerat, nici măcar nu puteai să stai, erau oamenii lipiți unul de altul. Este bine că aveam aceste autobuze numai pentru noi“, era de părere o liceeană care a fost printre primii beneficiari ai traseelor pentru elevi.

Prezența în circulație a autobuzelor destinate transportului exclusiv al elevilor este privită de ceilalți călători cu speranța că acest lucru va mai degongestiona din aglomerația primelor ore în mijloacele de transport în comun. „Este bine că au pus aceste autobuze, îi protejează pe copii, oricum, tot timpul, dar mai ales dimineața, este aglomerație enormă. Când erau și elevii, stăteau și ei lipiți ca sardelele“, crede o gălățeancă care în fiecare dimineță ia autobuzul pentru a ajunge la muncă.

Primele autobuze de transport școlar pleacă din stațiile capăt de linie, tur-retur, la ora 06.45, 06.50, 07.00 dimineața, fiind urmate de altele care pleacă la 07.10, respectiv la 07.20. Autobuzele pentru trasportul elevilor circulă doar dimineața, asigurându-le acestora un drum ceva mai sigur și mai comod la școală. La ieșirea de la cursuri, elevii sunt pe cont propriu, deoarece la acele ore nu ar mai fi o așa mare aglomerație față de aceea de la primele ore ale dimineții.

Articole similare: Noi linii de autobuz dedicate exclusiv elevilor, în Galaţi

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu