Bărbat înjunghiat în curtea unui centru de fier vechi Recomandat

Vineri, 19 Martie 2021 13:43
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Scandal în apropierea Haldei de Zgură. Spitalul de Urgenţă Galaţi a sesizat poliţia cu privire la faptul că, în unitatea de primiri urgenţe, a fost adusă o persoană de sex bărbătesc care prezenta o plagă tăiată, la nivelul abdomenului. Poliţiştii au mers la spital şi, în urma verificărilor, au stabilit identitatea persoanei în cauză. Un bărbat de 32 de ani, din comuna Şendreni.
Continuând verificările, s-a stabilit că, în seara respectivă, în jurul orei 19.30, bărbatul se afla în curtea unui centru de fier vechi, din comuna Şendreni, situat în zona Haldei de Zgură, pentru a valorifica materiale feroase. În urma unui conflict spontan, avut cu un alt bărbat, aflat în curtea centrului, acesta i-ar fi aplicat victimei o lovitură cu un obiect ascuţit, posibil cuţit, în zona abdomenului, după care ar fi fugit.
Victima a fost transportată la spital, în stare de conştienţă, de un prieten. În cauză  a fost întocmit dosar penal şi, în funcţie de concluziile raportului medico-legal, se va stabili încadrarea juridică a faptei.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu