Bogdan Ardean dat afară de la Gospodărire Urbană Recomandat

Marți, 25 Iunie 2019 16:08
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Primăria municipiului Galaţi a anunţat, marţi, 25 iunie 2019, că având în vedere gospodărirea defectuoasă a oraşului Galaţi, primarul municipiului, Ionuţ Pucheanu a solicitat, şi i-a fost remisă, demisia directorului Societăţii Gospodărire Urbană, Bogdan Ardean. Acesta urmează să fie eliberat din funcţie pe care o deţine, iar Consiliul de Administraţie al Societăţii Gospodărire Urbană va numi în cel mai scurt timp un director interimar pe o perioadă de 6 luni.

”Nu mi-am dorit să ajung în această situaţie limită, însă consider că la acest moment este cea mai bună decizie. Sunt de părere că performanţa se măsoară în fapte, iar acum faptele spun clar că societatea nu numai că nu performează, dar nici nu face faţă la nevoile oraşului. Dincolo de prietenie, pe care o respect, binele oraşului este mai presus de orice şi nu voi face compromisuri în acest sens niciodată, indiferent despre cine ar fi vorba. Doresc în echipă oameni asumaţi, managementul nu este pentru toată lumea”, spune Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu