Ce firme aduc laptele, cornul şi merele în şcolile din judeţul Galaţi Recomandat

Marți, 15 Octombrie 2019 15:00
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Furnizarea şi distribuţia de produse lactate, produse de panificaţie şi fructe (lapte, corn sau mere) în cadrul Programului pentru şcoli al României, aferent anului şcolar 2019-2020, a demarat cu greu în judeţul Galaţi. La aproape o lună de la începerea anului şcolar, elevii gălăţeni au primit produsele aşteptate cu mare nerăbdare, în special în mediul rural. Motivul întârzierii a fost dat de desfăşurarea groaie a procedurilor de achiziţie derulate de Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice - SICAP. În acest context, CJ Galaţi a încheiat abia în luna octombrie acordurile cadru cu firmele care au câştigat licitaţia care a fost împărţită în 9 loturi, cu o valoare totală a achiziţiei de 9.312.270 lei fără TVA.

Drept urmare, firmele care vor distribui lapte sau iaurt, corn sau biscuiţi sunt: Lot 1 - Zona Galaţi - Vânători - Produse de panificaţie Alpine SRL Brăila, iar Lot 2 - Zona Tecuci - Produse de panificaţie, Lot 3 - Zona Pechea - Produse de panificaţie şi Lot 4 - Zona Tg. Bujor - Produse de panificaţie au fost adjudecate de Vel Pitar. Pentru produse lactate: Lot 5 - Zona Galaţi - Vânători, Lot 6 - Zona Tecuci, Lot 7 - Zona Pechea, Lot 8 - Zona Tg. Bujor licitaţia a fost câştigată de societatea AGRO-PAN-STAR SRL Covasna. Lotul 9 - Fructe, mai exact mere, a fost atribuit firmei Pol Fruct SRL Ploieşti.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu