×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 296

Ceremonial cu uniforme militare specifice perioadei domnitorului Cuza

 
Joi, 23 Ianuarie 2014 00:00
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru a marca Ziua Unirii Principatelor Române sărbătorită la 24 ianuarie, la Galaţi vor fi organizate o serie de manifestări. La acţiunile care vor avea loc vineri vor participa şi colaboratori ai Muzeului de Istorie Galaţi din cadrul Asociaţiei Tradiţia Militară, care vor îmbrăca uniforma militară specifică perioadei domnitorului Al.I.Cuza şi se vor alătura militarilor Garnizoanei Galaţi. Între orele 12.30 şi 14.15 se va întrerupe circulaţia pe strada Domnească pentru ceremonialul de la statuia domnitorului.

Programul de vineri, 24 ianuarie

Biserica Vovidenia:
11.45 – 12.00 Sosirea oficialităţilor
12.00 – 12.45 Te Deum în memoria Domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi a mamei sale
12.45 – 13.00 Deplasarea către statuia Domnitorului (Grădina Publică)
Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza:
13.00 – 13.05 Trecerea în revistă a Gărzii de Onoare. Prezentarea onorului
13.05 – 13.10 Intonarea Imnului de Stat al României
13.10 – 13.15 Evocarea însemnătăţii Unirii
13.15 – 13.25 Depunere de buchete de flori la statuie (reprezentanţi ai instituţiilor publice, ai partidelor politice, elevi etc.)
13.25 – 13.40 Scurt moment artistic susţinut de artiştii Ansamblului „Doina Covurluiului” al Centrului Cultural „Dunărea de Jos”
13.40 – 13.50 Hora Unirii (cu participarea tuturor autorităţilor şi gălăţenilor prezenţi la manifestare)
13.50 – 14.00 Deplasare către „Casa Cuza Vodă”
Muzeul „Casa Cuza Vodă”:
14.00 – 14.10 Întâmpinarea oaspeţilor de către Garda de Onoare a lui Al.I.Cuza
14.10 - 14.20 Intonarea Imnului de stat şi arborarea drapelului lui Al.I. Cuza
14.20 – 15.00 Expuneri asupra importanţei momentului istoric de la 1859 şi a personalităţii Domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu