COD GALBEN de instabilitate atmosferică pentru jumătate de ţară

 
Sâmbătă, 10 Septembrie 2022 18:00
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tip COD GALBEN pentru instabilitate atmosferică temporar accentuată şi cantităţi de apă însemnate. Fenomenele meteorologice se vor manifesta astăzi, 10 septembrie 2022, până la ora 23:00.

În intervalul menţionat, în Maramureş, Moldova, Dobrogea, local în nordul Transilvaniei, în  Muntenia şi la munte, vor fi perioade cu averse torenţiale. În regiunile sud-estice, după-amiaza şi la începutul nopţii vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25...30 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii mai restrânse şi în restul ţării.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza mesajele de atenţionare.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu