COVID-19: Cifrele zilei la Galaţi Recomandat

Miercuri, 25 Martie 2020 13:35
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Instituţia Prefectului Judeţul Galaţi informează că, în acest moment (n.r. - 25 martie 2020, ora 13.00), conform datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică, în judeţul Galaţi 143 de persoane se află în carantină instituţionalizată, iar 3.371 de persoane sunt autoizolate şi monitorizate la domiciliu. 5 persoane au ieşit din carantină şi 12 persoane au ieşit din autoizolare după trecerea perioadei de 14 zile.

Echipaje ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi au continuat acţiunile impuse de starea de urgenţă şi de ordonanţele militare în vigoare legitimând 216 persoane şi verificând 135 autoturisme. Au fost aplicate 79 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 132.530 lei. Poliţiştii locali au legitimat 33 de persoane şi au verificat 2 autoturisme. Au aplicat 22 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 50.980 de lei.

Prefectura Galaţi face apel la cetăţeni să respecte recomandările specialiştilor privind normele de igienă şi distanţare socială, precum şi prevederile ordonanţelor militare. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ţine sub control răspândirea virusului.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu