COVID-19 face victime și în administraţia publică din Galați Recomandat

Miercuri, 08 Aprilie 2020 16:47
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Angajați din cadrul administraţiilor publice locale și județene gălăţene au fost infectaţi sau sunt suspectați de infectări cu COVID-19.

„Din păcate, nici instituţia noastră nu a fost ferită, pentru că a apărut transmiterea comunitară şi nu prea ştii cu cine intri în contact. Avem şi noi un coleg care a fost depistat pozitiv la testarea pentru coronavirus. Noi în fiecare zi facem dezinfecţia spaţiilor din Consiliul Judeţean. Toţi angajaţii poartă mască şi mănuşi. În acest moment este în plină desfăşurarea o anchetă epidemiologică a Direcţiei de Sănătate Publică. Colegul nostru are nouă zile de când nu a mai fost la muncă, de când nu a mai intrat în contact cu colegii. Astăzi nu este nici un coleg care să aibă simptomatologie. Am vorbit cu el, vorbesc cu el de cel puţin două ori pe zi, şi aseară spunea că este pe tratament şi se simte bine. Îl aşteptăm cât mai curând acasă”, a precizat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Soţia acestui bărbat lucrează în cadrul Primăriei Galați. „Unul dintre angajaţii Primăriei Galaţi este contact al unei persoane confirmate. Se aşteaptă rezultatul testului. Persoanele care au intrat în contact cu această colegă sunt în izolare la domiciliu. Sunt puţine persoane care au intrat în contact cu ea, cinci sau şase, până acum. Marţi după-amiază au fost dezinfectate toate spaţiile comune, birourile şi toaletele”, a spus Petrica Paţilea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Surse din ancheta epidemiologică arată că între timp și femeia a fost confirmată.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu