Deţinuţii din Galaţi îşi caută de muncă! Recomandat

Luni, 11 Iulie 2022 11:33
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Penitenciarul Galaţi anunţă, prin intermediul unui comunicat de presă, că oferă forţă de muncă specială - persoane private de libertate - în regim prestări servicii în condiţii avantajoase pentru societăţile comerciale, după cum urmează:
- asigurarea unui număr constant de persoane private de libertate pe toată durata derulării contractului atât în interiorul penitenciarului cât şi în exteriorul acestuia;
- negocierea tarifelor, luându-se în considerare salariul minim brut pe economie;
- folosirea deţinuţilor la activităţi lucrative nu implică încheierea unor contracte de muncă cu aceştia ci încheierea unui contract de prestări servicii între societate şi penitenciar;
- scutirea de la plata obligaţiilor faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de sănătate, fondului de şomaj etc;
- siguranţă asupra materiilor prime, materialelor, uneltelor si utilajelor folosite în procesul tehnologic, neexistând riscul sustragerii acestora.
Ca şi activităţi lucrative prestate, se menţionează:
- lucrări necalificate (în domeniul construcţiilor, confecţiilor, reciclare deşeuri, salubritate, manipulare material);
- activităţi lucrative în domeniul confecţionării de încălţăminte, asamblare piese componente.
Penitenciarul Galaţi încurajează, totodată, folosirea persoanelor private de libertate la activităţi lucrative în interiorul penitenciarului, punând la dispoziţie spaţiu propriu (hală de aproximativ 300 m2) în care se pot desfăşura diverse procese de producţie.
"Există de asemenea, posibilitatea desfăşurării de activităţi lucrative în camera de deţinere (ex. în domeniul confecţionării încălţămintei). Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la numărul de telefon 0236/479407 sau trimiteţi solicitările dvs. la adresa de e-mail pgalati@anp.gov.ro", transmite Penitenciarul Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu