Doi tineri din Galaţi, în spital din cauza unei şoferiţe neatente Recomandat

Vineri, 15 Iulie 2022 13:32
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Astăzi, în jurul orei 11:30, în municipiul Galaţi a avut loc un accident rutier uşor la intersecţia străzilor Doctor Alexandru Carnabel şi Episcop Melchisedec Ştefănescu în urma coliziunii dintre două autoturisme.
O femeie în vârstă de 41 ani, din comuna Cavidineşti, judeţul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Doctor Alexandru Carnabel, ajungând în intersecţia mai sus menţionată, a pătruns pe un drum cu prioritate şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat cu vârsta de 22 ani, din comuna Schela, judeţul Galaţi.
În urma acestui eveniment rutier a rezultat rănirea uşoară a două persoane, o femeie şi un bărbat, cu vârstele de 21 şi 22 ani, pasageri în cel de-al doilea autoturism. Aceştia au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Galaţi pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorii auto deţin permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscopică rezultatul a fost negativ în ambele cazuri.
Poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu