Festivalul „Dunărea noastră” - trei zile de distracţie

Vineri, 27 Iunie 2014 00:00
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Este vorba de manifestările care vor avea loc în perioada 27-29 iunie pe Faleza Superioară a Dunării, oganizate de Primăria Galaţi sub denumirea de Festivalul „Dunărea noastră”. Conform precizărilor venite din partea purtătorului de cuvânt al Primăriei Galaţi, Emanuela Turcu, începând cu data de 27 iunie restricţiile de trafic pe Faleza Superioară a Dunării se extind, astfel că între orele 17.00 şi 24.00 traficul va fi restricţionat până în străzile Navelor şi Roşiori.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să evite zona cu restricţii şi să respecte indicatoarele rutiere şi semnalele agenţilor de circulaţie care vor dirija traficul. Totodată, cei care vor asista la concerte sunt sfătuiţi să îşi lase maşinile acasă şi să circule cu mijloacele de transport în comun.
Manifestările vor debuta pe data de 27 iunie, la ora 10, pe Faleza Dunării, cu Târgul „Dunărea noastră”, unde se poate viziona bannerul ce ilustrează Dunărea de la izvoare până la vărsare şi se pot vizita corturile dedicate ţărilor riverane. Tot de la ora 10, la Club Viva se dă startul Turneului de Tenis, în timp ce la Universitate va avea loc deschiderea expoziţiei de navomodele iar pe Faleză încep înscrierile pentru concursul de fotografie. Începând cu ora 19.30, pe Faleza Dunării vor avea loc concertele susţinute de DJ Vali Bărbulescu, DJ Project, Anda Adam şi formaţia 3 Sud Est.
Manifestările vor continua pe data de 28 iunie, când pe Faleza Dunării se redeschide pentru public Târgul Dunării, iar la Club Viva continuă turneul de tenis de câmp iar începând cu ora 19.30 vor avea loc pe Faleza Dunării concerte susţinute de DJ Liviu Hodor, CRBL, Vama, care vor culmina cu organizarea unui show pirotehnic, la ora 22.40.
Pe data de 29 iunie este ultima zi a Târgului Dunării dar şi ultima zi a turneului de tenis. Începând cu ora 14, la Portul de ambarcaţiuni se va da startul cursei de vâslit între ambarcaţiuni iar la ora 17 va avea loc finala turneului de tenis. Începând cu ora 19, pe Faleza Dunării va avea loc un flash mob gigantic de dansuri populare iar începând cu ora 19.15 vor avea loc concerte susţinute de Vasile Şeicaru, Compact, Voltaj. La ora 22.40 va avea loc un show pirotehnic organizat de o firmă din Austria.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu