Focuri de armă, la Tecuci, trase de jandarmi după ce au fost atacaţi cu toporul Recomandat

 
Luni, 29 Iulie 2019 16:29
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Jandarmii tecuceni au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare pentru oprirea acţiunii agresive a unui tânăr, săvârşită asupra echipajului de ordine publică. ”Duminică, 28 iulie a.c, în jurul orei 22:30, un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de ordine publică pe raza municipiului Tecuci a fost direcţionat de către Dispeceratul Poliţiei Tecuci la o adresă din localitate, unde era semnalat un scandal. La faţa locului, jandarmii au găsit persoanele recalcitrante, unchi şi nepot, care se acuzau reciproc de acţiuni agresive, unul împotriva celuilalt. Înfuriat de prezenţa oamenilor legii, tânărul a ieşit din curtea imobilului cu un topor şi s-a repezit asupra echipajului, moment în care unul dintre jandarmi a folosit armamentul din dotare, executând un foc de avertisment în plan vertical. Lovitura de topor a fost blocată cu braţul de către jandarm, iar în acelaşi timp acesta a executat un al doilea foc de avertisment. Agresorul a fost imobilizat de către jandarmi şi încătuşat. La faţa locului a fost solicitată prezenţa unei echipe operative din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci”, se arata in comunicatu IJJ Galaţi. În urma intervenţiei, nu au fost persoane rănite. Tânărul a fost condus la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu