Galaţi: 200 de euro, preţul unui buletin fals Recomandat

Luni, 27 Decembrie 2021 13:48
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi rutier efectuează cercetări cu privire la un bărbat din R. Moldova, asupra căruia a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din România, care s-a dovedit a fi falsă.
"În data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi rutier – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, ca pasager într-un microbuz, un cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 31 de ani. Deoarece colegii noştri au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deţine documente false, i-a fost efectuat un control amănunţit, ocazie cu care a fost descoperită, în bagajele acestuia, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimate fotografia şi datele sale de identitate. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unei persoane, ale cărei date nu le cunoaşte, contra sumei de 200 de euro cu intenţia de a se angaja mai uşor pe un şantier din Belgia", potrivit I.T.P.F. Iaşi.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu