Galaţi: 40 de microbuze şcolare electrice pentru şcolile din mediul rural Recomandat

Miercuri, 24 August 2022 15:35
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Asta anunţă Consiliul Judeţean Galaţi care precizează că proiectul va fi depus spre finanţare în cadrul „Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efecte de seră, utilizând autovehicule mai putin poluante în transportul elevilor – microbuze electrice, hibride şi GNC”, cu fonduri asigurate de Administraţia Fondului de Mediu. Valoarea acestui proiect este de 50 de milioane de lei, cheltuielile neeligibile urmând să fie asigurate din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi.
„Este vorba despre achiziţionarea a 40 de microbuze şcolare electrice pentru şcolile din mediul rural, acolo unde peste 9000 de elevi au nevoie de transport.  În condiţiile preţurilor mari la combustibili, transportul electric va aduce economii la bugetul primăriilor din judeţ, la care se adaugă şi costurile mai mici de întreţinere. Mai mult, un transport ecologic înseamnă şi un aer mai puţin poluat, precum şi un mediu mai curat. Vom aplica pentru valoarea maximă care este permisă în cadrul acestui program, iar pentru staţiile de încărcare vom face un alt proiect cu fonduri din bugetul propriu, ele nefiind prinse pe acest apel de finanţare”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Lista cu cele 40 de microbuze a fost realizată pe baza solicitărilor primite de la UAT-urile din judeţ, în limita bugetului prevăzut de acest program, tinând cont şi de repartizarea echilibrată a acestora. În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean de la sfârşitul acestei luni,  va fi supus aprobării acordul de participare la acest program, iar proiectul va fi depus imediat ce axele de finanţare vor fi deschise.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu