Elevii Școlii nr. 28, din cartierul Mazepa 1, beneficiază de o sală de sport nouă și modernă, precum și de o sală de mese, în urma unei investiții de aproximativ 5,5 milioane de lei realizată de Primăria municipiului Galați.
"Educația este o prioritate, iar copiii au nevoie de cele mai bune condiții inclusiv pentru a face sport, pentru că mișcarea înseamnă sănătate. Mai mult, astfel de investiții pot constitui chiar premisele pentru viitoare performanțe în sport", a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.
Clădirea nou construită are o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați. La parter este sala de sport prevăzută cu gradene pentru 170 de spectatori, suprafață de joc modernă cu panouri de baschet și cu porți de handbal, grup sanitar și vestiare, fiind racordată la rețelele de utilități. Sala de mese a fost amenajată la demisol și are o capacitate de 286 de locuri, având o zonă pentru primirea și distribuirea mâncării, spălător pentru mâini și grup sanitar.
Clădirea este dotată cu sistem de ventilație și de climatizare, iar iluminatul este unul economic, tip LED. De asemenea, a fost amenajată și o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități.
Lucrările, în valoare de aproximativ 5,5 milioane de lei cu TVA (aproape 1 milion de euro), au fost executate de către SC Criomec SA.
GALERIE FOTO: Investiții finalizate la Școala nr. 28: O nouă sală de sport și sală de mese Recomandat
Marți, 27 Iulie 2021 14:00
Publicat în
Eveniment
Galerie de imagini
-
Click to open image! Click to open image!
-
Click to open image! Click to open image!
-
Click to open image! Click to open image!
-
Click to open image! Click to open image!
-
Click to open image! Click to open image!
-
Click to open image! Click to open image!
-
Click to open image! Click to open image!
-
Click to open image! Click to open image!
Articole recente - Veronica AFTENE
Mai multe din această categorie:
« Electrica Galați: Peste 5.000 de deranjamente în primele șase luni ale acestui an
Cutremur, în această dimineață, cu epicentrul la Brăila, la doar 33 km de Galați »