"Gospodar" amendat pentru că arunca gunoiul lângă pădure (VIDEO) Recomandat

Luni, 28 Septembrie 2020 11:44
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Un bărbat, în vârstă de 33 ani, din Galaţi, a fost depistat de jandarmii gălăţeni în timp ce arunca gunoiul într-o pădure situată la marginea municipiului Galaţi. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional.

„În jurul orei 21.00, echipajul de jandarmerie aflat în patrulare pe raza Secţiei 3 Poliţie Galaţi a observat o autoutilitară parcată în pădurea situată la marginea oraşului, spre Barboşi, iar în spatele acesteia un bărbat care descărca diferite lucruri. În momentul în care s-au apropiat, jandarmii au observat cum bărbatul descărca gunoi menajer, deşeuri din plastic, sticle şi resturi vegetale. Despre cele întâmplate, acesta a declarat jandarmilor că nu a ştiut unde pot fi aruncate deşeurile, iar marginea pădurii i-a fost la îndemână crezând că datorită orei târzii nu îl va vedea nimeni”, a declarat Cătălin Bădin, IJJ Galaţi.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei şi pus să strângă gunoiul aruncat în pădure.

VEZI VIDEO mai jos! ↓↓↓

Media

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu