Imunizarea anti-COVID întârziată cu o săptămână la Maternitatea „Buna Vestire“ Recomandat

Miercuri, 06 Ianuarie 2021 17:07
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deşi la nivelul celor zece unităţi sanitare din judeţul Galaţi vaccinarea cadrelor medicale a început pe data de 4 ianuarie, la Maternitatea „Buna Vestire“ deocamdată nici un cadru medical nu a fost imunizat.

„La prima catagrafiere a personalului angajat al Spitalului «Buna Vestire» şi-a dat acordul un număr de 24 de persoane pentru vaccinare împotriva COVID-19. Ulterior, numărul acestora a crescut la 45. Pentru a respecta prevederile legale privind organizarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, pentru a asigura o vaccinare eficientă şi a evita pierderile de doze de vaccin, ţinând cont de confirmările telefonice ale personalului, am stabilit ca data de 11 ianuarie să fie prima zi de vaccinare pentru spitalul nostru. Încă un aspect care s-a confirmat până în prezent este faptul că numărul celor care şi-au exprimat intenţia pentru vaccinare a crescut la 45 şi sperăm ca, până luni, numărul acestora să fie tot mai mare“, a explicat dr. Costinela Georgescu, managerul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie „Buna Vestire“ Galaţi.

La nivelul Maternităţii sunt 140 de cadre medicale şi personal angajat. 324 cadre medicale s-au imunizat anti-COVID pe 5 ianuarie, cele mai multe cadre medicale vaccinate au fost la centrul de la Spitalul de Copii, 60 de persoane.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu