Liga Studenţilor Basarabeni din Galaţi a aderat la UNSR

Miercuri, 23 Aprilie 2014 00:00
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Alături de alte cinci organizaţii studenţeşti, organizaţia gălăţeană devenit cel mai proaspăt membru al Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR), graţie eforturilor susţinute de către fostul preşedinte LSBG (Mihai Creţu) şi cel actual (Ştefan Bejan).
Evenimentul semnării protocolului de aderare, desfăşurat la Centrul de Agrement pentru Tineret din Sibiu, a reunit peste 100 de reprezentanţi ai asociaţiilor studenţeşti din 15 centre universitare din România, cu ocazia organizării primei adunări generale a federaţiei, din acest an. Întâlnirea a avut ca scop trasarea activităţilor pentru anul 2014 şi restructurarea conducerii federaţiei studenţeşti. Totodată, potrivit participanţilor la lucrări, s-a iniţiat strategia viitoare privind problemele cu care se confruntă studenţii.

Studenţii vor să aibă reprezentativitate la alegerea structurilor de conducere universitară

Una dintre acţiunile lansate în cadrul adunării generale de la Sibiu a fost cererea adresată Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) de a formula o modalitate corectă de alegere a rectorilor, prin legitimarea la vot a unui minim de 25% votanţi studenţi (schimbarea art. 209 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011). Liderii studenţilor susţin că, în prezent, niciuna din cele două metode de alegere nu întrunesc această cifră, considerându-se că se încalcă, astfel, drepturilor de reprezentativitate a studenţilor în alegerea unei structuri de conducere la nivel instituţional. Reprezentanţii MEN, secretarul de stat pe probleme de învăţământ superior, Gigel Paraschiv şi preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Mihai Cîmpeanu, prezenţi la lucrări au luat act de doleanţele studenţilor. La fiinalul discuţilor au comunicat liderilor studenţilor poziţia pe care MEN şi Consiliul Rectorilor Universităţilor din România o au faţă de finanţarea eduaţiei, condiţiile de cazare a studenţilor şi serviciile sociale de care studenţii beneficiază în prezent.
Uniunea Naţională a Studenţilor din România este o federaţie apolitică ce are ca scop reprezentarea intereselor socio-profesionale ale studenţilor din România. Încă de la înfiinţarea sa, din 2005, membrii UNSR au decis conturarea şi promovarea la nivel naţional şi internaţional a unui set de valori comune mişcării studenţeşti din România. La nivelul judeţului Galaţi, până la aderarea LSBG, doar două organizaţii studenţeşti locale mai erau membre ale UNSR: Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi şi Asociaţia Tinerilor Medici Rezidenţi şi Farmacişti din România-filiala Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu