Ludovic Orban, la plimbare prin Galați printre laude şi apostrofări Recomandat

Miercuri, 23 Septembrie 2020 17:26
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Premierul Ludovic Orban, însoțit și de parlamentari liberali gălățeni și candidatul la șefia CJ Galați, George Stângă, s-a plimbat astăzi, miercuri, 23 septembrie 2020, zi în care a fost în vizită la Galați, pe bulevardul Brăilei, de la mall până spre zona McDonald's. Alături de membri de partid care aveau și pliante, premierul a salutat oamenii, unii i-au răspus la fel și i-au urat succes și sănătate. O doamnă a ținut morțiș să își facă o poză cu premierul și dacă nu a reușit din prima, a cerut cuiva să o ajute.

Printre saluturi și bezele sau mesaje de încurajare, un reprezentant al unei asociații de pensionari avea o supărare. S-a dus la premier și i-a cerut neapărat numărul de telefon. „Avem și noi o problemă, sunt de la Asociația Siderurgistul 2006. Avem și noi o problemă cu dumneavoastră, când ne putem întâlni, la București? Dumneavoastră ați fost în comisia de muncă, știți foarte bine că am luptat foarte mult. Problemele le știți, cu mărirea asta cu 40%, noi nu dorim așa ceva. Așa am vorbit cu doamna ministru“, i-a spus pensionarul premierului. Orban i-a scris pe un pliant electoral numărul de telefon și l-a îndemnat să îl sune, dar după alegerile locale.

La un moment dat, coloana a oprit la trecerea de pietoni, iar o pensionară care îi privea de peste drum, și bănuia că e ceva legat de campania electorală, ne îndemna să nu îi mai filmăm ci să îi trimitem la sapă. Nici când a aflat cine se află în acel loc nu a fost prea impresionată. „Să îi trimiteți la sapă. «Dar știți cine e în spate?» Cine? «Premierul Orban.» Și dacă e premierul Orban, cine e? La muncă să se ducă, toată ziua vine premierul. Și dacă e premierul Orban, nu mai putem acum, na' că e premierul. Dar ce să îi spun? Să ne dea pensiile, nu să să vorbească atât, că nu ne dă nimic, ei sunt numai pentru ei. Să dea bani la pensionari și la copii. Au stricat țara asta“, a spus cu năduf femeia care a traversat apoi, refuzând să îi spună în fața premierului ce o doare.

Apoi, Ludovic Orban a intrat într-o farmacie și a ieșit după ce a salutat lumea. Nu, nu întrebase despre Eutirox, medicament care cu greu se găsește, dar a explicat mai apoi ce este cu această criză de Eutirox. „Cantitățile de Eutirox sau substanță echivalentă au crescut în ultimele 6 luni. S-a creat criză în anumite județe din cauza faptului că pentru a evita deplasările foarte frecvente la farmacii s-a dat posibilitatea achiziționării pe o perioada mai lungă de o lună. Îi rog pe pacienți să nu își ia în cantități atât de mari, să nu facă stocuri“, a spus Orban referitor la acest subiect. Premierul a dat asigurări că există intenția de a se începe și în țară fabricarea acestui medicament acum greu de găsit, nu a putut preciza însă când și cum. Agenția Medicamentului și Ministerul Sănătății ar putea ști asta, până atunci însă se fac eforturi pentru creșterea cantităților importate.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu