Mămicile din Galaţi au voie la Plaja Dunărea cu apă şi mâncare pentru bebeluşi Recomandat

Vineri, 01 Iulie 2022 13:45
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Asta anunţă Gospodărire Urbană, societatea care administrează Plaja Dunărea. În urmă cu o săptămână, cotidianul nostru relata în articolul "Gălăţenii sunt revoltaţi de regulile şi preţurile de la Plaja Dunărea" despre nemulţumirile cetăţenilor legate de baza de agrement, printre acestea regăsindu-se şi cea legată de apa şi alimentele pentru bebeluşi, interzise în incintă: "Păi şi cu apa copiilor ce facem? Avem de unde să achiziţionăm din incintă o sticluţă specială pentru copii sau venim cu sticla goală de acasă? Un fruct, un pufulete, o ciorbiţă pentru copii găsim în incintă?/ Da, mă gândesc că n-ar trebui să fie problemă pentru o sticlă de apă cu care intri şi o gustare, măcar pentru copii, dar, se pare că...". Iată că acum, acestea sunt permise.
Anunţul societăţii postat pe facebook (foto ↑) a atras comentarii diverse, de la cele apreciative: "Aşa da! Mulţumim frumos!", la cele ironice: "Ferească Dumnezeu! Când ne este sete bem apă din bazine. Foarte frumos din partea voastră. Felicitări!", tranşante: "Rămâneţi acolo cu bine că nu vine nimeni cu 80 de lei tariful pe zi pentru două persoane plus ce consumi!", până la cele amuzante: "Lăsaţi copiii peste 18 ani să intre cu biberoane la 2.5l, cunosc cazuri, sunt mulţi sub tratament!".

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu