Ministrul Sănătăţii, la Galaţi: Focarul de COVID-19 de la căminul de bătrâni „Sf. Ilie“ putea fi evitat Recomandat

Luni, 13 Aprilie 2020 18:52
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a vizitat astăzi, luni, 13 aprilie 2020, județul Galați și a început cu vizitarea căminului privat de bătrâni „Sf Ilie“, unde deja sunt 6 morți din cauza COVID-19 printre persoanele azilante. În cămin, după ce și 18 angajați s-au îmbolnăvit, numărul bătrânilor bolnavi crește de la o zi la alta. Ministrul susține că dorește retestarea bătrânilor care au rămas în cămin și care nu au încă diagnostic de COVID-19 pozitiv. La acest prim focar se adaugă și al doilea focar într-un cămin de bătrâni, cel de la căminul de stat „Sf. Spiridon“.

„La cel de-al doilea cămin va fi o anchetă, avem acolo trei cadre infectate şi doi vârstnici, rămâne să vedem să nu ajungem ca la primul cămin. În acest moment, avem 223 de cazuri confirmate, iar unul dintre focare este cel de la căminul privat, unde sunt 86 de cazuri şi plus doi la căminul al doilea, iar cel de-al doilea focar este cel format din cele două autocare venite de afară. Sunt două pepiniere şi rămâne să le gestionăm destul de bine, atât şi contacţii. Nu neapărat că am ceva de reproşat. Putea fi evitat în condiţiile în care gestionăm destul de bine venirea unor autocare. Veneau dintr-o zonă unde nu se impunea nici izolare, nici carantină, au fost cei care au intrat. După cum ştiţi a fost administratorul, care a şi decedat”, a precizat Nelu Tătaru.

Restricţiile de circulaţie nu vor dispărea total prea rapid. „În acest moment încă ținem foarte mult, poate mai accentuat, la restricții fiindcă vin trei, patru săptămâni destul de grele, vorbim de o relaxare poate după 15-20 mai sau în iunie, aceste relaxări se vor face doar progresiv, pentru fiecare localitate în parte și se vor face în același timp cu niște restricții, nu vom ieși decât dacă vom avea o mască sau mănuși. Dacă vom mări timpul în care putem să ieșim nu înseamnă că vom ieși oricum. Pentru persoanele peste 65 de ani se ia în calcul o altă perioadă, mai multă vreme, dacă situația o va impune și va fi dificilă. Noi trebuie să ne gândim că vârstnicii sunt cei mai vulnerabili“, a declarat Nelu Tătaru.

Ministrul a mai precizat că au în pregătire și stabilirea clară a regulilor înmormântărilor persoanelor COVID-19 deoarece au existat probleme și se va stabili un protocol clar. În plus, a mai spus că dorește să existe la nivelul țării 55 de centre de testare rapidă unde să se poată face și 1.000 de teste pe zi. Aici a dat exemplul Clujului. Restricțiile de intrarea în cimitire au legătură strict cu restricţiile de păstrare a distanței sociale în sine și nu cu alte reguli. Păstrăm precauțiile, păstrăm distanţa este în continuare recomandarea ministrului Sănătății. Acesta a mai vizitat şi Spitalul Județean, zona corturilor de prim ajutor, a fost și la Direcția de Sănătate Publică și și-a încheiat vizita la Prefectura Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu